A fost odată un om care trăia într-o căsuță mică în pădure pe care o încălzea iarna cu lemne.
Pregătea din timp lemnele, fiindcă erau ierni lungi si grele în acele timpuri.
Avea din toate: mai mici, mai mari, verzi și uscate – în funcție de vreme și de timpul în care le punea pe foc.
Într-o iarnă, a rămas fără lemne uscate, fiindcă în timpul verii a fost ocupat să își ajute vecinii cu pregătitul lemnelor și treburile de pe lângă casă. Acum, stătea necăjit fiindcă îi era frig și soba începuse să îi fumege. Hornul era plin de funingine, iar el era prea bătrân să se urce și să îl curețe.
Îl măcinau o mulțime de gânduri:
Se învinovățea că nu s-a ocupat să își adune lui lemne uscate. Apoi se gândea că a făcut un bine ajutând cu lemne familia necăjită de alături.
Pe urmă, își făcea griji că o să moară de frig. Apoi se gândea să ceară ajutorul, să roage pe cineva să îl ajute cu hornul, curățatul sobei. Sau poate să ceară lemne uscate cuiva, sau să se mute la ei o perioadă până trece frigul.
Era prea mândru să ceară ajutor – el care îi ajuta pe toți. Mai adunase și o grămadă de ranchiună gândind că ceilalți ar trebui să vină ei să se intereseze de starea lui, fiind mai bătrân acum.
Ce ar trebui să facă omul nostru și ce înseamnă toate acestea care i s-au întâmplat?
Omul acela poți fi tu. Sau eu. Omul care atunci când devine slăbit și vulnerabil, e prea mândru să ceară ajutor. Omul care s-a ocupat de ceilalți, lăsându-se pe sine. Omul care are așteptări de la ceilalți și sfârșește prin a fi dezamăgit. Omul care nu știe să primească și e prea mândru să ceară. Cel care crede că se descurcă fără alții și poate trăi și fără ei.
Omul care trăiește pe pilot automat fără să curețe „funinginea” – adică cel care crede că se curăță singură. „Timpul vindecă tot”. Ba nu vindecă, te „curăță” dacă nu vezi de tine și nu vindeci ce s-a întâmplat 😅
Lemnele verzi sunt gândurile acelea distructive și dialogul interior care ne înfundă „hornul”, acțiunile pe care le facem fără plăcere (care nu sunt în valorile noastre) și care nu prea au cum să ne aducă bucurie.
Lemnele uscate sunt bucuriile vieții, dar dacă ne atașăm doar de partea pozitivă și băgăm toate lemnele uscate pe foc, la finalul iernii rămânem cu lemnele verzi… Adică fără energie și nu ne mai putem ocupa de noi. Sau ne ia foc hornul de la atâta „bine”.🙂
Combinația dintre lemne uscate și lemne verzi e cea potrivită. Ca în viață. Să le vezi beneficiile și celor verzi care țin focul peste noapte să nu se stingă, alături de celelalte uscate.
Trăiește în echilibru! Vezi viața cu plusuri și cu minusuri, ca să nu fie cazul să „îngheți” de minusuri sau să îți ia foc hornul de la atâtea plusuri. 😊
Tu cum stai cu lemnele?🙂
Share dacă ți-a plăcut povestea!
