Un coach bun – o colecție de diplome?

E ca atunci când mergi la stomatolog cu o durere groaznică de măsea. Nu cred că vrei să vezi diplomele lui, ci te interesează să trateze odată măseaua aia, să nu mai doară.🙂

Și vei mai merge și data viitoare dacă ești mulțumit. Dacă nu, oricâte diplome ar avea, nu îi mai calci pragul.

În coaching, contează cel mai mult cât ești de pregătit să ajuți omul, dar pentru unii este relevant pentru a avea încredere, să vadă ce stă în spatele a ceea ce faci. Dacă are o bază științifică. Contează, e absolut normal să îți pui și astfel de întrebări.

Așa că mă gândeam că e relevant să îți menționez câteva lucruri despre Dr. John Demartini și despre metoda pe care am învățat-o de la el și pe care o practic (alături de altele) în coaching.

Dr. John Demartini este un expert la nivel mondial care și-a dedicat întreaga viață studiului comportamentului uman. El a studiat peste 30.650 de cărți din toate disciplinele academice, iar studiile sale de aproximativ 45 ani, au impactat oamenii din peste 100 de țări.

Dr John Demartini a creat o metodă care îmbină sistemul de valori cu Legile Universale pentru a remodela creierul, a crea tipare noi de gândire care la rândul lor influențează modelarea comportamentului. Rezultatele aplicării acestei metode se pot vedea pe termen lung sau chiar pe viață, deoarece schimbarea se produce efectiv la nivel de creier.

Am avut ocazia sa îl întalnesc și pe Dr. John Demartini, la Londra, lucru care mi-a marcat iremediabil viața si percepția mea despre viață.

Am participat la numeroase cursuri susținute de Dr. John Demartini, sau inspirate din munca sa , susținute de Monica Ion, Tanya Cross, Dacian Pascuță sau Florin Amariei și pe măsură ce le parcurgeam îmi doream sa aflu tot mai multe și să aplic tot mai mult. 

Că tot vorbeam de cursuri și diplome, le-am cam pierdut șirul (mă poți întreba în privat dacă vrei). Ceea ce vreau să spun este că sunt importante, dar din perspectiva mea mult mai importantă este practica pe care am făcut-o ca și client la rândul meu timp de 11 ani și modul în care am reușit să îmi ajut clienții.

Metoda creată de Dr. John Demartini este una dintre preferatele mele, deoarece cu ajutorul ei am obținut rezultate rapide și de durată atât în viața mea, cât și în viața clienților mei.

Ce are deosebit această metodă?

Metoda Demartini este o îmbinare dintre știință și spiritualitate cu ajutorul căreia mergi în profunzime, la cauza care a determinat durerea ta sufletească, o găsești și echilibrezi percepția pe care ai avut-o în momentul respectiv.

Odată echilibrată percepția, comportamentul se modifică în mod natural, deoarece gândirea și conexiunile neuronale se modifică.

De ce este atât de relevant pentru tine?

Procesul de coaching aplicat în metoda Demartini dă rezultate atât de bune, deoarece se ține cont de valorile tale ca om – de ce contează pentru tine cu adevărat.

Haide să vedem ce sunt valorile. Să îți cunoști valorile și să ții cont de ele în viața ta = grad înalt de fericire și împlinire!

Valorile sunt acțiuni concrete, cele mai importante pentru tine și pe care cheltuiești timp bani și energie. 

Iată câteva exemple: bani, dezvoltare personală, familie, învățare, job, prieteni, concedii, sănătate, frumusețe, copilul.

A nu se confunda cu dezideratele sociale (iubire, adevăr, sinceritate, disciplină) care sunt prezentate deseori ca valori în limbaj uzual.

Și a nu se confunda cu dependențele 🙂

Simt să fac aceste clarificări, deoarece o anumită acțiune poate fi o valoare sau o dependență în funcție de cum te raportezi la ea.

Spre exemplu, preocuparea pentru aspectul fizic. Ai frumusețea în valori și e o valoare atunci când te preocupi de modul în care arăți fără să îți neglijezi și alte îndatoriri: te aranjezi, îți cumperi ocazional haine, bijuterii sau mergi la coafor, tratamente faciale, citești articole de specialitate etc. Devine o dependență atunci când dai toți banii pe care îi ai pe cele de mai sus, faci operații estetice nenumărate, ești preocupată obsesiv de felul în care arăți.

Alte exemple: pasiunea pentru mâncare versus mâncat compulsiv, jocurile video din care înveți, creezi, dezvolți versiuni care îți aduc câștiguri versus a-ți petrece zi și noapte în fața calculatorului, neglijând familia și fără nici un beneficiu aparent.

Vei înțelege mai bine din acest chestionar pe care te invit să îl completezi pentru a afla ce este cu adevărat important pentru tine.

Mai sunt multe de spus despre valori, o să detaliez într-un articol separat la ce ne ajută să le cunoaștem și să trăim conform valorilor noastre.

Stai aproape, o să îl adaug curând!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *